21 iun. 2011

Adresele internet se pot termina cu orice cuvânt



ICANN (Internet Corporation for Assigned Names and Numbers), organizaţia care reglementează asocierea şi alocarea numelor de domenii pe Internet, a aprobat luni crearea de noi nume de domenii, numărul lor fiind acum practic nelimitat.
Decizia ICANN va permite ca domeniile de internet să se termine practic în orice cuvânt. Astfel, adresele de web se vor putea muta de pe domeniile generale, ca ".com", ".net" sau ".org" către domenii dedicate de tipul ".apple", ".audi" sau ".samsung".

"ICANN a deschis sistemul domeniilor de internet pentru a  dezlănţui imaginaţia umană la nivel mondial”, a declarat Rod Beckstrom, preşedinte şi CEO al ICANN.
ICANN va derula în perioada următoare o campanie globală pentru a educa internauţii cu privire la noile schimbări şi la oportunităţile pe care le aduc. 
Cererile pentru noile nume de domenii vor fi acceptate din ianuarie 2012 până în aprilie 2012, iar costul estimativ al unuia este de 185.000 de dolari. Se aşteaptă la sute de cereri pentru domenii precum ".car", ".love", ".movie", ".web" şi ".gay"
Măsura este văzută ca o oportunitate mare pentru branduri de a obţine mai mult control asupra prezenţei lor online.
sursa: capital.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu