Europarlamentarul PSD Adrian Severin a declarat, luni seară, pentru AGERPRES, că în urma discuţiei avute cu liderul socialiştilor din Parlamentul European, Martin Schultz, a decis să se retragă din grupul socialist până la terminarea procedurilor de investigare a acuzaţiilor la adresa sa publicate în cotidianul The Sunday Times.
Severin a declarat că i-a cerut preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, să investigheze acest caz şi a respins toate acuzaţiile publicate de ziarul britanic. El a precizat că va lupta pentru aflarea adevărului în acest caz chiar dacă aceasta înseamnă să rămână singur.
Eurodeputatul român şi-a motivat decizia de retragere din funcţiile deţinute în grupul S&D prin aceea că nu doreşte să existe o presiune pe colegii săi din Parlamentul European, dar această retragere nu presupune şi demisia sa din postul de europarlamentar. Adrian Severin este unul dintre vicepreşedinţii grupului S&D.
Martin Schulz anunţase luni după-amiază că îi va cere să demisioneze eurodeputatului român Adrian Severin, aflat printre cei trei eurodeputaţi care - potrivit ''The Sunday Times'' - au declarat unor jurnalişti ai publicaţiei menţionate ce pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby că sunt dispuşi să promoveze amendamente legislative în Parlamentul European contra unor sume de până la 100.000 de euro.
Cotidianul britanic The Sunday Times a publicat un articol potrivit căruia trei europarlamentari - slovenul Zoran Thaler, austriacul Ernst Strasser şi Adrian Severin, foşti miniştri de externe - s-ar fi declarat dispuşi "să-şi vândă serviciile" contra unor sume de până la 100.000 de euro unor jurnalişti ai publicaţiei menţionate care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby. Parlamentul European a decis să lanseze o investigaţie în urma informaţiilor apărute în cotidianul britanic.
sursa: www.agerpres.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu